CADASTRU

(istoric, definiţie, caracteristici, rol, scop, importanţă, legătura cu alte discipline)

Scurt istoric

Originea cuvântului “cadastru” nu este stabilită în mod cert, existând mai multe ipoteze privind apariţia acestuia. O primă variantă atribuie termenului origine greacă, potrivit căreia ar deriva din cuvântul compus „katastikon” (prefixul „kata” înseamnă de sus în jos, iar „stikon” are semnificaţia de registru de impunere, carte de însemnări, carte de comerţ).

Potrivit altor opinii, termenul cadastru ar deriva din cuvântul de origine latină „capitastru” care are legătura cu „capitionis registrum” sau „capitum registrum”, ceea ce ar însemna impozit pe capul familiei („capitatio”). Denumirea apare într-o formă apropiată, folosită cu înţelesul actual – „catastico” într-un document din anul 1185 găsit la Veneţia. Ulterior, a trecut şi la alte state italiene sub forma „ii cotastro”, apoi în Franţa sub forma „le cadastre” şi Germania „der(das) Kataster”.

În ţara noastră apare la începutul secolului XIX, adaptat foneticii limbii române, sub forma actuală „cadastru”. Din perioada interbelică, prin Legea nr. 23/1933, s-a adoptat denumirea de „cadastru funciar”, iar Legea nr. 7/1996 defineşte termenii „cadastru general” şi „publicitate imobiliară”..

Măsurătorile cadastrale nu au fost şi nici nu sunt un scop în sine, ci de la început au servit primelor forme de impunere fiscală şi au avut, încă din antichitate, drept sarcină importantă stabilirea limitelor proprietăţilor funciare.

Cunoştinţe şi confirmări legate de activitatea organizată de măsurare a terenurilor există şi se referă în special la zonele în care pământul era cultivat pentru agricultură, în lunca fluviului Nil, în Mesopotamia şi în Orientul Mijlociu.

În Egiptul Antic s-au ţinut evidenţele loturilor repartizate periodic pentru agricultori, iar obligaţiile faţă de faraoni erau plătite după întinderea şi calitatea pământului. Măsurătorile erau de mare importanţă, mai ales pentru gospodărirea văii Nilului, deoarece graniţele dintre parcele erau şterse datorită revărsărilor anuale şi era necesară refacerea lor.

În Grecia Antică împărţirea pământului s-a făcut în moduri diferite în Sparta şi Atena, iar populaţia a fost împărţita în clase în funcţie de avere, lucru care a necesitat măsurarea pământului şi aprecierea capacităţii de producţie, precum şi ţinerea unor registre de evidenţă.

În imperiul roman măsurătorile erau executate de agimensori, care redactau harta (forma) terenurilor pe care se arătau limitele (limites) parcelelor. Acestea erau trasate sub forma unei grile alcătuite din pătrate (centuria) şi numerotate pentru a putea fi identificate, iar pe teren erau folosite pietre pentru marcarea colţurilor pătratelor, utilizându-se un instrument (stella) din lemn pentru trasarea unghiurilor drepte, îmbunătăţit prin adaptarea unui stativ de metal care permitea rotirea (groma).

În coloniile nou înfiinţate se întocmeau pe lângă hărţi, şi registre în care se înscriau parcelele, iar pe baza lor se redactau cărţi de impunere pentru siguranţa perceperii impozitelor.

În Europa medievală după o perioadă de instabilitate au apărut state cu organizare stabilă, capabile să-şi procure veniturile din impozite. După toate probabilităţile, cel mai vechi cadastru a luat naştere în oraşul autonom Milano. Activităţi specifice cadastrului s-au desfăşurat în spaţiul popoarelor germanice şi în Anglia, Elveţia, Lituania, etc.
Măsurătorile terestre au fost influenţate de progresul tehnico-ştiinţific din perioada Renaşterii, folosindu-se planşeta topografică, semne convenţionale, măsurători în sistem zecimal, reţele de trianguiaţie locală.

Data de naştere a cadastrului în Europa poate fi considerată 17 aprilie 1720, când au început lucrările de măsurare pentru principatul Milano aflat sub ocupaţie austriacă. Documentaţia întocmită pe parcursul a 40 de ani conţinea registrul parcelelor, registrul caselor, mapa cu hărţile la scara 1:2000 şi la scara 1 ;8000 pentru ansamblu, câte a coală de proprietate pentru fiecare contribuabil şi harta topografică a principatului la scara 1:72000.

Considerat modelul tuturor cadastrelor europene, a fost preluat de Franţa sub Napoleon, de principatele italiene şi statul papal, de Belgia, Olanda, Luxemburg, cantoane elveţiene, landurile germane şi tot imperiul habsburgic.

Transilvania a beneficiat de rigurozitatea cadastrului austriac şi prin urmare, astăzi încă se mai găsesc planuri cadastrale întocmite la scările 1:7200, 1:5760 (pentru zonele cu mai puţine detalii), 1:3600 sau 1:2880 (de 10 ori scara hărţilor militare 1:28800).

Evoluţia cadastrului în România

Activitatea de cadastru din România a parcurs următoarele etape:

♦ Etapa de început a cadastrului

Lucrările de introducere a cadastrului şi a cărţilor funciare s-au efectuat în mod diferenţiat în provinciile româneşti, în funcţie de împrejurările istorice, începând cu secolul XIX, astfel:
- în Transilvania, Banat şi o parte a Bucovinei lucrările specifice au debutat după sistemul austro-ungar începând cu anul 1794 şi au continuat după anul 1850 sub forma „Cadastrului concretual” (consta în delimitarea, descrierea şi reprezentarea hotarelor localităţilor, a limitelor tarlalelor, a reţelelor hidrografice şi a căilor de comunicaţii);
- în Muntenia şi Moldova începând cu anul 1831, respectiv 1832 se fac încercări de introducere a cadastrului de către primii ingineri hotărnici pregătiţi la laşi de Gh. Asachi (din anul 1813) şi îa Bucureşti de Gh. Lazăr (din anul 1818);
- în restul ţării constituirea cadastrului se va face după primul război mondial, o dată cu înfăptuirea reformei agrare.

♦ Etapa de organizare a cadastrului în România (1919-1933)

In anul 1919 se înfiinţează „Direcţia Cadastrului şi a Lucrărilor Tehnice”, a cărei activitate s-a limitat în special la măsurarea moşiilor şi parcelarea lor pentru împroprietăririle făcute după primul război mondial. Măsurătorile s-au făcut în sisteme de referinţă locale, cu diferenţieri legate de precizie şi conţinut. deoarece nu exista o reţea de triangulaţie geodezică omogenă. Pentru executarea cadastrului au fost pregătite cadre tehnice la Şcoala de topografie (1919) de pe lângă Direcţia Cadastrului.

Un pas important a fost făcut în anul 1930 prin adoptarea sistemului de proiecţie stereografică, rezultat al conlucrării dintre Direcţia Cadastrului şi Institutul Geografic al armatei.

♦ Etapa începerii cadastrului modern şi a unificării cărţilor funciare (1933-1955)

Momentul de referinţă pentru acest domeniu de activitate 1-a constituit „Legea pentru organizarea cadastrului şi cărţilor funciare”, nr.23/1933, care reglementează pentru prima dată modalitatea de organizare şi realizare a cadastrului funciar, pornindu-se de la reţele geodezice unitare şi elaborându-se planuri şi registre cadastrale după primele normative tehnice şi economice.

La început s-a prevăzut executarea lucrărilor cadastrale în Muntenia şi Dobrogea, apoi în Moldova şi Oltenia, concomitent cu actualizarea celor existente în Transilvania, Banat şi Bucovina.

În ceea ce priveşte publicitatea imobiliară, aceasta a fost temeinic organizată prin „Legea pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, nr. 115/1938. Lucrările începute în fostul judeţ Ilfov şi în comunele subordonate municipiului Bucureşti, care urmau să fie folosite drept model pentru restul ţării, nu au putut să fie terminate din cauza războiului şi au fost întrerupte în anul 1941, când se executaseră numai pentru 54 comune (65% din volumul total). S-a folosit experienţa tehnicienilor din celelalte provincii, au fost redactate instrucţiuni noi cuprinse în „Norme tehnice” (1943) şi începând cu anul 1940 s-au pregătit ingineri în cadrul secţiei de cadastru din Şcoala Politehnică din Bucureşti.

După cel de-al doilea război mondial au urmat lucrări de măsurători şi parcelări pentru împroprietărirea temporară a ţăranilor, fără ca instituţia cadastrului să mai fie finanţată de puterea comunistă.
În anul 1949 s-a hotărât colectivizarea agriculturii, iar legea şi măsurătorile cadastrale au devenit desuete pentru regimul totalitar.

♦ Etapa sistemelor de evidenţă funciară şi de cadastru funciar (1955-1990)

Pentru înregistrarea şi urmărirea dinamicii terenurilor agricole aparţinând unităţilor de stat, se legiferează începând cu anul 1955 organizarea şi executarea „evidenţei funciare”, un sistem care a servit la comasarea suprafeţelor agricole în perioada de colectivizare a agriculturii şi care a contribuit la îngrădirea drepturilor reale imobiliare.

Între 1955 – 1968 s-au realizat planuri topografice la scara 1:10000 pe cale fotogrametrică pentru 13 milioane de hectare şi registre de evidenţă funciară de către Consiliul Superior al Agriculturii.
Din anul 1968, prin Legea nr. 32 privind apărarea, conservarea şi folosirea terenurilor agricole se prevede printre altele introducerea cadastrului funciar pe întreg teritoriul ţării. Au continuat să fie folosite vechile evidenţe şi dezinformările cu privire la suprafeţele agricole, pe fondul ignorării premeditate a ideii de cadastru de către conducerea politică totalitară.

Inventarierea terenurilor începută în 1968 a continuat şi după 1974 prin Legea nr. 59, întocmindu-se balanţe anuale ale fondului funciar, dar limitându-se circulaţia juridică a terenurilor la dobândirea lor numai prin moştenire legală.

Întregul domeniu al măsurătorilor terestre a fost supus reglementărilor prin Decretul nr. 305/1972 privind activitatea geodezică, topo-fotogrametrică şi cartografică, precum şi folosirea datelor şi documentelor rezultate din această activitate.

Dintre documentaţiile cartografice întocmite începând cu anul 1965 trebuie menţionat planul topografic de bază la scările 1:5000 şi 1:2000 care, din păcate, nu a putut fi actualizat la intervale de timp corespunzătoare, deşi acoperă aproximativ 90% din teritoriul ţării. Acesta şi-a dovedit utilitatea pentru sectoarele economice care deţin suprafeţe mari de teren (agricultură, silvicultură, căi de comunicaţii, sistematizarea localităţilor), dar şi pentru asigurarea suportului grafic pentru lucrările de cadastru prin derivarea conţinutului său.

♦ Etapa aplicării legilor proprietăţii (1991 – în prezent)

Schimbările din ultimii ani sunt legate în primul rând de cadrul legislativ general privitor la regimul juridic al fondului funciar, la proprietatea publică şi privată, la dobândirea dreptului de proprietate şi la circulaţia juridică a terenurilor.

Reglementări generale în domeniul proprietăţii apar în Constituţia României adoptată în 1991, în Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991. modificată şi completată, în Codul civil român şi în Codul de procedură civilă, modificate şi completate.

În ultimul deceniu au fost promulgate acte normative care constituie fundamente ale instituţiei dreptului de proprietate: Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificată şi republicată prin Legea nr. 169/1997, care cuprinde norme juridice referitoare la proprietatea publică şi privată asupra terenurilor, la regimul juridic al acestora, protecţia şi ameliorarea terenurilor, Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, Legea privind circulaţia juridică a terenurilor nr. 54/1998, Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere nr. 1/2000.
Pentru instituţia cadastrului din România, actul legislativ cel mai important îl constituie Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, nr.7/1996, care asigură cadrul juridic necesar pentru elaborarea unui cadastru modern şi deschide porţile unei instituţii de drept cu rădăcini europene, având la bază tradiţii istorice.

Definiţie, caracteristici, rol, scop, importanţă, legătura cu alte discipline

Definiţie: Cadastrul şi cartea funciară formează un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al ţării.

Caracteristici: Cadastrul general are caracter:
obiectiv: exprimă o realitate obiectivă, independentă de voinţa omului, indiferent de funcţia socială sau tehnică a acestuia;
unitar: se execută după norme şi instrucţiuni unice;
istoric: reflectă legile societăţii (formele de proprietate caracteristice unei orânduirii);
dinamic: exprimă realitatea naturală în continuă schimbare (impune necesitatea unei întreţineri permanente);
general: satisface cerinţe pentru diferite sectoare economice;
obligatoriu: se execută pe întreg teritoriul ţării, pentru toţi proprietarii de bunuri imobile, persoane fizice sau juridice.

Rol: Cadastrul trebuie să furnizeze date reale cu privire la:
- determinarea întinderii, configuraţiei şi poziţiei imobilelor, a destinaţiei şi folosinţei lor;
- identificarea proprietarilor de bunuri imobile şi înscrierea lor în registrele cadastrale;
- stabilirea categoriei de terenuri după însuşirile calitative;
- inventarierea suprafeţelor mecanizabile şi nemecanizabile, a pantelor terenurilor;
- bonitarea soiurilor după gradul de fertilitate în funcţie de, categoriile de folosinţă agricole;,
- inventarierea terenurilor degradate care necesită lucrări de îmbunătăţiri funciare, a celor care pot fi scoase din circuitul agricol, a terenurilor amenajate şi ameliorate.

Scopul executării lucrărilor de cadastru – să pună la dispoziţia celor interesaţi, în orice moment, date reale şi complete pentru:
- determinarea stadiului şi evoluţiei fondului funciar pe judeţe şi pe ţară;
- stabilirea impozitului funciar;
- coordonarea şi organizarea producţiei agricole;
- cunoaşterea fondului imobiliar – edilitar şi starea acestuia;
- întocmirea studiilor şi proiectelor pentru sistematizarea teritoriului şi localităţilor;
- obţinerea de date pentru întreţinerea străzilor, drumurilor, căilor ferate, etc;
- alegerea amplasamentelor obiectivelor industriale şi social – culturale;
- folosirea, amenajarea şi regularizarea cursurilor de apă; ‘”
- amenajarea şi exploatarea raţională a pădurilor;
- protecţia mediului;
- soluţionarea litigiilor cu privire la terenuri dintre proprietari;
- realizarea bazei de date cadastrale necesare întocmirii SIT – urilor.

Importanţa cadastrului general
Cadastrul s-a dovedit a fi de-a lungul timpului un ansamblu de activităţi tehnico-organizatorice menite să deservească administraţia, pe proprietarii bunurilor imobile în problemele drepturilor reale de proprietate, iar din alt punct s vedere, cadastrul a constituit o instituţie progresistă care a contribuit la dovedirea şi garantarea proprietăţii.
Lucrările de cadastru sunt importante pentru realizarea sistemelor informaţionale ale teritoriului, capabile să furnizeze rapid date reale administraţiei publice locale şi centrale, precum şi altor sectoare interesate.

Legătura cadastrului cu alte discipline
Activitatea de cadastru a evoluat foarte mult în ultimele decenii, din punct de vedere al conţinutului şi complexităţii, pe măsura punerii de acord cu cerinţele mereu crescânde ale societăţii în ansamblu şi cu perfecţionarea mijloacelor tehnice şi a metodelor de lucru proprii, sau a celor aparţinând altor domenii pe care se sprijină sau cu care colaborează. Prin participarea mai multor domenii la realizarea cadastrului general, se poate afirma că i se conferă un caracter interdiscipilinar.
Lucrările tehnice ale cadastrului (măsurători, prelucrarea datelor, întocmirea documentaţiei cadastrale – hărţi, planuri, registre cadastrale) se bazează pe discipline fundamentale ca: geodezia, topografia, fotogrametria, cartografia,
Pentru latura economică a cadastrului sunt necesare cunoştinţe din domenii complementare; pedologie, geobotanică, geomorfologie. Ştiinţele agricole ajută la încadrarea terenurilor în categorii şi subcategorii de folosinţă.
Dreptul funciar şi alte ramuri juridice sunt necesare la stabilirea în mod legal a posesorilor şi a proprietăţii, la data introducerii cadastrului general.
Pentru rezolvarea anumitor etape de lucrări, cadastrul general poate intra în legătură cu domenii auxiliare: sistematizarea teritoriului şi localităţilor, urbanism, organizarea teritoriului agricol, protecţia mediului, etc.